Ioana Manolache
Costel Zăgan, CEZEISME, 2008
Căci singur
ca anul acesta
ca anul trecut
şi ca de când
sunt
N-am fost niciodată
Dar
Doamne
Singurătatea mea
cea de toate zilele
dă-mi-o mie
şi astăzi
Şi nu mă du
în ispita singurătăţii
singurătăţilor
Şi mă iartă
de toate
iluziile pierdute
cu voie
sau fără voie
Precum iert şi eu
prietenilor mei
toate disperările câştigate
Şi mă izbăveşte
de mine însumi
Lăsându-mi
o Doamne
şi iubita
şi dragostea
şi pe Eminescu
Cel cu Melancolia
fără de margini
şi cu epicentrul
în fiecare
cuvânt
Apoi
din
cenuşa
poemului divin
Ajută-mă
o Doamne
să-mi revin
Atât
întreabă
focul din cuvânt
Atât
răspund
tăcerile arzând
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu